Interviul săptămânii: Mara Bănică

         "Am fost primul jurnalist din lume care a anunțat autorii atentatelor de la Madrid, din 2004!"

          Mara Bănică este unul dintre cei mai iubiți jurnaliști din România. Are o poveste de viață frumoasă, plină de evenimente - mai mult sau mai puțin frumoase. În trecut a făcut presă scrisă, jurnalism de investigație, însă acum principala temă pe care o abordează este jurnalismul monden. O admir foarte mult pe doamna Mara Bănică pentru că este o femeie rațională, directă, asumată: o femeie de succes! Sunt foarte fericit și mândru că am avut ocazia să îi iau interviu acestui om excepțional!

  • Cum ați ajuns să alegeți cariera de jurnalist?

          Inițial, am vrut să fac actorie. Ai mei nu m-au încurajat deloc, iar șansele la admitere erau mici dacă nu făceai pregătire. Ori eu n-am făcut niciodată meditații acasă, pentru niciun examen. Așa că, m-am gândit în clasa a douăsprezecea ce profesie ar fi oarecum înrudită cu actoria. Așa am ales Jurnalismul. Și n-am greșit! Cred că e important să faci ce îți place! 

  • Există o persoană sau o experiență care v-a făcut să alegeți această carieră?

          Tocmai ți-am redat-o mai sus! 🙂 Oricum, ai mei m-au încurajat. Țin minte că pe vremea aceea, când am dat admiterea, primii trei clasați erau publicați la ziar. Am și acum bucățica aceea de hârtie unde e dat clasamentul, în Evenimentul Zilei (era cel mai mare și citit ziar al vremii). Este semnat George Pruteanu. Am intrat a doua, la fel am și terminat! O simetrie perfectă! 🙂

  • Ce înseamnă pentru dumneavoastră jurnalismul?

          Cea mai bună definiție a jurnalismului ar fi cam așa: "să cumperi o foaie albă cu 20 de cenți, o scrii și o vinzi cu 1 dolar". Pentru mine, însă, înseamnă o mulțime de sentimente, de trăiri. Îmi amintesc la cald dezamăgirile, nedreptățile, pilele, căutările, concedierile. Dar per total, satisfacțiile profesionale pe care le-am avut, cel puțin în perioada în care lucram la Știri, nu se compară cu nimic.

  • Ce implică această meserie?

          Implică multe lucruri! În primul rând, o limbă română vorbită și scrisă corect. Apoi, cultură generală și o adaptabilitate bună la tot felul de situații. Timp, foarte mult timp! Nu e o profesie de 8 ore pe zi, cu pauze de masă! Sau nu era, nu știu ce să spun, presa a involuat mult. Tot timpul când mă refer la profesia asta, mă raportez la perioada 1995-2005, atunci când eu am făcut presă scrisă de investigații și mai apoi corespondență externă în televiziune.

  • Care au fost motivele pentru care ați trecut de la jurnalismul de investigație la cel monden?

          Conjunctura! Am fost oarecum obligată de schimbările din toată presa românească. Am avut și ghinion: o șefă de la Știri mi-a spus că nu mai pot da sticlă, pe motiv că am îmbătrânit. O tâmpenie, evident! Și m-am trezit că-mi dau demisia și aștept. Ce? Nici acum nu știu! Cert e că atunci când mi s-au terminat banii, am pus mâna pe telefon și mi-am sunat un fost coleg, pe Dan Capatos. De aici, schimbarea! Și eu și Dan cred că suntem din acea generație de jurnaliști buni de investigații care n-au murit de foame și s-au adaptat. Dacă ar fi să-ți dau un răspuns dintr-un singur cuvânt, ar fi "nevoia"!

screen_shot_2015_07_03_at_9_32_11_am_00175600

  • Care a fost cel mai plăcut moment din cariera dumneavoastră?

          Cred că la Madrid, în 2004! Dimineața, pe 11 martie, la 7:44, primele bombe explodau în metroul madrilen. Seara, la 18:00, dădeam primul live din fața gării Atocha (trăiam, practic, cu valiza sub pat, ca militarii)! Am avut un noroc chior, pentru că meseria asta e și despre noroc. Operatorul meu de la cadru era de la Associated Press și toți angajații AP aveau stații de emisie-recepție. Îl cunoșteam din Afghanistan, îl cheama Davide. Ne simpatizam, oarecum. Și cu 5 secunde înainte de direct îmi spune că a auzit pe stație că au fost făcute primele arestări și că autorii atentatelor sunt afiliați Al Qaeda. Am intrat în direct și am vorbit despre asta, nerespectand scenariul stabilit cu producătorii, care-mi urlau în cască ceva de genul "te omor cu mâna mea"! 🙂 N-a mai fost cazul, după 3 minute BBC-ul a dat un Breaking News cu informația! Cu alte cuvinte, chiar dacă nimeni nu știe, am fost primul jurnalist din lume care a anunțat autorii atentatelor de la Madrid, din 2004! Este cea mai mare performanță jurnalistică a mea!

mara_banica_22423200

  • Puteți să îmi dezvăluiți o experiență care v-a marcat cariera?

          Sunt foarte multe! Și m-au marcat pe mine ca om, nu ca jurnalist! Pentru că linia de demarcație între cele două e la fel, uneori. Nu te poți detașa, nu poți rămâne nemișcat la drame! Probabil războiul m-a marcat cel mai tare, cel din Iraq! Am văzut zeci de copii răniți, mame care nu-și găseau pruncii, soți plânși pe caldarâm...Și după ce-i filmam, plângeam! Mult! Zi de zi! Era forma mea de eliberare: să sufăr pentru durerea acelor oameni! Sunt sentimentală! Uite, ieri mi-am îndeplinit un vis din acea perioadă. În vremea războiului din Iraq, am fost în casa fostului premier Tariq Aziz. Era devastată, totul fusese furat, mai puțin fotografiile de familie, pe care le-am luat. Mi-am dorit să le dau înapoi familiei, era ca un vis, așa! I-am căutat în 2004 și 2005, nu i-am găsit. Apoi, am uitat...Am purtat 3 ani cu mine în valiza de deplasare acele 100 de poze. Ieri am reușit să-l găsesc pe Ziad, fiul lui Tariq Aziz. I-am trimis pozele pe Facebook și astăzi, după ce termin cu tine, i le pun la poștă. Am plâns amândoi! Eu pentru că am reușit să bucur sufletele unei familii încercate, care a pierdut tot în război, iar el pentru că nu mai avea decât 2 fotografii în care apărea cu tatăl lui. Acum are mai multe! 🙂

  • Știu că această meserie implică foarte mult timp! Cum reușiți să împărțiți viața de familie cu cea profesională?

          Nu dau în brânci, sunt sinceră cu tine! Merg la emisia live cu o oră și jumătate înainte, iar după, plec. E drept, nu pot ajunge să-mi iau copilul de la grădiniță, de exemplu, dar recuperăm altfel.

  • Au existat momente în care ați vrut să renunțați?

          Da! Și toți gazetarii buni au trăit asta: scârbă, dezamăgire, nervi! În special, când documentam perfect o anchetă și șeful zicea că nu intră, pentru că avea contracte de publicitate sau interese. Alteori, simțeam că obosesc atât de tare, încât îmi spuneam "gata". N-a durat mai mult de 2-3 zile. E ca un microb!

  • Aveți un mesaj pentru tinerii jurnaliști sau pentru cei care vor să îmbrățișeze această carieră?

          Să citească! Să înțeleagă că această profesie nu are nicio legătură cu posturile de asistentă tv! Și să meargă la Facultate, nu la cursuri care scot jurnaliști în 6 luni, pe 1000 de euro, pentru că le iau banii degeaba.

  • În finalul interviului, am rugat-o pe Mara Bănică să îmi dezvăluie trei calități, respectiv trei defecte ale ei:

          Sunt spontană, intuitivă, serioasă, dar sunt și superficială, prea subiectivă și uneori lipsită de diplomație!

mara-banica

mara-banica-620x349

ANDREI HANGIU

Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on Twitter0Share on LinkedIn0

9 thoughts on “Interviul săptămânii: Mara Bănică

  1. Superb, tinere! Daca ar fi si ziaristii pe un sfert pe cat esti tu de serios, am avea o mass-media de nota 10. Felicitari, parintilor tai! Succes, pe mai departe! Te voi citi cu interes in continuare.

    1. Va multumesc mult! Cu siguranta, atata timp cat exista persoane care ma motiveaza si ma ajuta, nu voi renunta niciodata!

  2. Felicitari Hangi! Esti atat de talentat! Abia acum am reusit sa iti citesc toate articolele. 🙈 Mult, mult succes in continuare! Te pup cu drag! 😘

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *